Bagajul pentru o săptămână în tabără

Iată că a sosit și această zi: micuțul vostru se pregătește pentru prima plecare mai lungă, fără părinți. Doar cu colegii și “doamna” (sau “domnul” 🙂). Iar pentru ca aceasta să fie cu adevărat o experiență placută și lipsită de probleme, haideți să vedem ce trebuie să conțină bagajul.

Alegeți o geantă sau un troler pe care copilul să o/îl identifice cu ușurință. Dacă are un model simplu, în culori clasice, puteți atașa de mânerul său, un breloc.

Primul pas, pentru că acest aspect influențează mult conținutul, este să te interesezi în legătură cu zona în care va merge, tipul transportului și unitatea în care va fi cazat. Bineînțeles, în detaliu: dotările spațiului, tipul de mese pe care le vor primi copiii, programul, locul de desfașurare a activităților, etc. Foarte important, verifică prognoza meteo pentru intervalul în care se va desfășura tabăra. 

Începeți prin a pregăti actele necesare copilului: poate are nevoie de certificat de naștere sau/și buletin (în acest caz, interesează-te dacă se pot folosi copii, pentru a evita pierderea documentelor originale), carnet de note sau aviz de la medicul de familie; în anumite situații se pot solicita: asigurare medicală (în cazul unei tabere internaționale), acordul scris al părintelui, carnet de sănătate sau dovada de plată a taberei. Află din timp care sunt documentele necesare, și puneți-le într-un dosar (o folie, un portfard, etc.), în funcție de dimensiunea și numărul lor. Ele vor sta în gentuța de mână sau în rucsacul care va insoți copilul permanent. Aș recomanda un rucsăcel pe care ulterior să-l poată lua în drumețiile pe care le va face. Tot aici micuțul va avea o sticlă cu apă, sandvișurile pentru drum, șervețele uscate și umede, precum și portofelul și telefonul mobil. Dacă știți că are o sensibilitate de acest fel, puneți-i câteva antivomitive și punguțe pentru vomă.

Îmbrăcăminte și încălțăminte:

  • ca haine de exterior, se calculează câte un schimb pentru fiecare zi de ședere în tabără, iar cel puțin una dintre tinuțe, să fie un costum de trening;
  • suplimentar câteva haine pentru vreme mai răcoroasă: jachetă, hanorac, bluze cu mânecă lungă și pantaloni lungi;
  • unul-două seturi de interior;
  • lenjerie intimă și șosete (x numărul de zile);
  • o pijama;
  • o pereche de papuci de casă; 
  • o pereche de pantofi sport
  • o pereche de bocanci (dacă sunt planificate drumeții în pădure, pe munte, etc.);
  • o pelerină de ploaie;
  • o șapcă sau o pălărie;
  • costum de baie, dacă locația deține piscină;
  • în situația în care știți că micuții vor avea parte și de una sau mai multe petreceri, le puteți pune și o ținută un pic mai elegantă.

Produse de igienă si îngrijire:

  • săpun, gel de duș, șampon; 
  • două prosoape (unul pentru față și unul pentru corp);
  • periuță și pastă de dinți;
  • loțiune de corp, deodorant;
  • pieptene sau perie pentru păr (elastice, clame, pentru fetițe);
  • cremă de protecție solară, spray împotriva insectelor.


    Medicamente:
  • orice medicament necesar pentru tratamentul pe care îl urmează copilul în acea perioadă; 
  • Nurofen (sau alt produs antitermic și antiinflamator); aici aș recomanda capsulele de Nurofen (pentru copiii mai mari de 7 ani). Sunt practic niste caramele plăcute la gust, pe care copilul și le poate administra oriunde. Față de sirop, pentru care trebuie să aibă lingurița și o sursă de apă în apropiere;
  • tablete împotriva durerii de gât;
  • spray pentru desfundarea nasului;
  • plasturi.

Diverse:

  • Încărcătoare pentru gadgeturile pe care copilul le are la el (telefon, tabletă, baterie externa, căști wireless, brățară smart, etc.);
  • Saci menajeri, pungi (pentru rufele murdare, produsele de îngrijire care vor fi ude, suveniruri, etc.);
  • O carte, jocuri de societate (pentru zile ploioase).

Vreme bună și distracție maximă, dragi copii!

You Might Also Like