Tata

Draga tata,

A trecut un an. Un an de cand nu mai pot vorbi cu tine. De fapt, pot. Dar tu nu-mi mai raspunzi … sau nu te pot auzi eu …
Nu-ti voi spune cate s-au intamplat intre timp, pentru ca stiu ca ai fost prezent la fiecare intamplare. Nu-ti voi spune ca regret ca nu ai apucat sa o cunosti pe Amelia, fiindca stiu ca o privesti cu incantare; iti voi spune doar ca mi-e tare dor de tine! De vocea ta, de felul in care imi spuneai: “Pa, tata!”, si ma priveai pana ieseam din magazin.
Regret ca nu am vorbit mai mult. Ca nu te-am intrebat ce-ti doresti, ce-ti lipseste, sau daca ai vreo suferinta. Dar cu siguranta nu mi-ai fi spus decat ca esti bine. Ca nu-ti lipseste nimic si ca esti multumim cu ceea ce ai. Si-apoi tu m-ai fi intrebat pe mine: “Dar tu? Ai nevoie de ceva?”.
Stiu ca m-ai iubit enorm, chiar daca nu mi-ai spuns-o niciodata! De unde stiu? Din felul in care ma priveai. Nu-ti luai privirea de la mine pana paraseam camera.

Din felul in care le vorbeai altora despre mine. Si, mai ales, din felul in care, oricat de dificil era, faceai adevarate sacrificii sa fiu fericita. Dupa o saptamana de lucru, conduceai sute de kilometri sa ma duci si sa ma aduci de la mare. Nu-ti pasa nici macar de faptul ca atunci ajungeai eram atat de nerabdatoare sa plec, incat tie nu-ti mai ramanea niciun ragaz; trebuia sa ne intoarcem, chiar daca ai fi vrut sa te bucuri si tu putin de plaja insorita.
Sau cum imi pastrai de fiecare data ce era mai bun: felia de portocala de pe prajitura ta (dupa ce eu o mancasem pe a mea), strugurii cei mai dulci din gradina de la tara, pe care-i culegeai cu cea mai mare dragoste si cele cateva capsunele firave care cresteau timid si pe care nu cred ca le-ai gustat vreodata. Erau “pentru Elena!”, chiar daca Elena nu mai era fetita care locuia in casa ta, ci era sotie si mama.
Mai stiu ca ai fost foarte mandru de mine. Iti amintesti cu cata incantare m-ai sunat dupa ce am aparut in ziar? 🙂 Sau cum un lucru lipsit de importanta, cum ar fi, o rochie cu care ma imbracam pentru prima oara, pentru tine era remarcabil. Si imediat trebuia sa-i spui mamei cat de bine aratam in tinuta respectiva! De m-a sunat mama sa ma intrebe ce rochie port! 🙂
Mai stii cata treaba faceam pana sa vina mama de la serviciu? De la interviul pe care mi l-ai luat cand aveam sase ani, pana la sosul pe care am incercat sa-l facem cu ajutorul cartii de bucate (fiindca mama ne lasase chiftele fara sos), de era sa dam foc la casa!SKMBT_C22017042119090
Tata, ultimul an a fost cumplit! Stii ca mereu am fost independenta si sigura de mine (ei, nu chiar mereu; de pe la 14 ani, cand mi-ai spus: “Elena, fii stapana pe tine!”), dar in ultimul an am avut mare nevoie de ajutor. De mica m-am considerat cel mai rau si egoist om (nu-mi este clar de ce, poate pentru ca niciodata nu voiam sa imprumut jucariile sau sa impart dulciurile), insa ultimele luni mi-au deschis ochii si m-au facut sa vad ca poate nu sunt mai rea decat altii, si ca toti oamenii aceia care m-au inconjurat ani de zile si despre care credeam ca nu vor lasa nimic rau sa mi se intample, m-au abandonat. Ca fiecare are propria viata din a carei rutina nu e dispus sa rupa nici macar o farama pentru mine.
In ultimul an mi-a lipsit aerul. Din momentul in care ai plecat, am avut sentimentul ca nu mai respir profund, iar dupa nasterea Ameliei a fost cumplit! Am trait momentele acelea in care nu stii ce e cu tine; cand te deplasezi dintr-un punct in celalalt al camerei, fara sa stii pentru ce. Cand pana si moartea ti se pare o solutie, dar stii ca cele doua vieti carora le-ai dai viata nu vor supravietui fara tine. Si te ridici … de fapt, te intorci la agonia de mai devreme in care tot ce vezi e o ceata deasa gri, si tot ce auzi e un gajait ce te insotesti zi si noapte, in fiecare secunda … Am trait, alaturi de Florin, clipe cumplite, in care ma rugam la Dumnezeu ca macar una din persoanele dragi pe care le cunosc de o viata, sa ne intinda o mana de ajutor. Orice! Dar mai ales putin timp in care sa ne odihnim. Am inceput sa sun, sa intreb, iar raspunsul era de fiecare data acelasi … si-apoi am inceput sa tai de pe lista …
Nici acum nu e mai bine, si tu stii … insa cred ca ne-am obisnuit cu rutina de a dormi doar cinci ore din 24, de a nu iesi in oras impreuna nici macar o data la patru, cinci, sase luni fara copii, de a refuza toate invitatiile prietenilor …
As fi vrut sa fii aici! Stiu ca tu le-ai fi spus in fata catorva: “Nu vezi ca abia se tine pe picioare? Ajut-o!”. Mi-e dor de tine, tata! Regret ca atat de tarziu am inteles ca tu erai de fapt ingerul meu pazitor! Mi-e dor de vocea ta … Stii, de curand mi-am amintit de “interviul” acela pe care mi l-ai luat cand aveam vreo 6 ani, si cu care te laudai la toata lumea. Deh, era odorul tau istet care se straduia sa recite o poezie. Acum, sincer, nu stiu de cine erai mai mandru: de copil, sau de casetofonul cu functie de inregistrare? 🙂 Unde e caseta, tata? Poate gasesti o metoda de a-mi spune unde e. Tare mult as vrea sa-ti aud vocea!
Sigur ai vazut ca ne imputinam aici. Saptamana trecuta scumpul meu a trecut prin ceea ce am trecut eu acum un an. Imi place sa cred ca voi, cuscrilor, vorbiti mai mult acolo, decat ati facut-o aici. Ca va uitati de sus la noi, si spuneti: “Ce copii, sunt! Nu stiu ca nu astea sunt adevaratele probleme!”

TataTata socru

                 Adio, suflete dragi! Sa va fie somnul lin …