Ziua care mi-a marcat anul

Frecvent v-am spus ca sunt foarte constiincioasa in ceea ce priveste monitorizarea sanatatii corpului si, inca din adolescenta, fie ca ma supara ceva, fie ca nu, realizez anual urmatoarele investigatii de rutina:

  • Analize la sange
  • Consult ginecologic
  • Consult oftalmologic (sunt purtatoare de ochelari)
  • Consult stomatologic

Dintre cele de mai sus, consultul ginecologic e cel care-mi genereaza cel mai putin stres. Nu am avut probleme de acest ordin, nici macar raceli usoare, anexite, infectii urinare, vaginale, sau orice de acest fel. Fac testul Papanicolau anual, iar colul meu uterin este mereu “curat, fara leziuni” – termenii medicului. Am insa doua probleme de natura fizica:

  • Uter retrovers – adica uterul meu este usor inclinat spre spate, nu spre fata, cum e normal. Multi medici afirma ca femeile cu acest tip de uter raman greu insarcinate (nu e cazul meu – cu Sofi am ramas insarcinata “de la prima incercare”; cu Ami in fix a 7-a zi de menstruatie); sau/ prezinta risc crescut de a pierde sarcina in primele 3 luni – din nou, nu a fost cazul la mine. E drept insa ca din cauza tipologiei uterului, sutura operatiei de cezariana nu s-a cicatrizat bine, motiv pentru care e riscant sa duc o noua sarcina, putand suferi o ruptura uterina;
  • Predispozitie la formare de chisturi ovariene – luna de luna, in preajma ovulatiei am cel putin un chist care ulterior dispare, pe masura ce ne indepartam de data de declansare a ovulatiei – si nu vorbesc despre acela care e normal sa apara odata cu ovulatia. 

La mijlocul lunii august 2021, m-am prezentat la consultul ginecologic anual. Totul s-a desfasurat normal. In prima faza m-am asezat pe scaunul de consultatie, iar doamna doctor a realizat tuseul obisnuit si a recoltat proba pentru Papanicolau.

Apoi am trecut pe pat, pentru ecografia transvaginala. Stiu ca pentru majoritatea medicilor aceasta nu face parte din consultatia de rutina, dar doamna doctor la care merg, o face fiecarei paciente. Bineinteles, poti refuza. Dar pentru mine este important ca investigatia, chiar de rutina, sa fie detaliata si completa. Foarte multe anomalii pot “scapa” la un simplu tuseu vaginal.

Dupa introducerea sondei a analizat ovarul stang, totul in regula, iar apoi a trecut la cel drept. Moment in care figura i s-a modificat, si se tot uita la monitor. La un moment dat a intrebat incet “ce e asta?”. Eu, o persoana extrem de fricoasa de fel, pentru prima oara eram extrem de calma. A marit imaginea, a plimbat sonda, a masurat … Imi spune: “este ceva aici”. Eu tot relaxata … Dumneai, vizibil ingrijorata. Intreb, tot calma, “e umplut cu lichid?” – acest lucru de obicei e un semn bun, insemnand ca acela este un chist functional, care se retrage. Mi-a spus ca nu pare. Are si semnal doppler. In fine … am tinut-o asa cateva minute, eu in continuare relaxata.

M-am ridicat, si am trecut la biroul dumneai. Intre timp se printase si ecografia realizata – ca acelea pe care vedem bebelusii in burtica. Imi indica formatiunea suspecta, inconjurand-o pe foaie cu un pix cu pasta rosie, in acelasi timp dandu-mi indicatii privind pasii urmatori: analize la sange, inclusiv testul Roma, cel care indica probabilitatea de a face/avea cancer ovarian, RMN pelvin, si altele. In acel moment am realizat ce spunea, si am simtit ca mi se face rau. Dar intr-un fel pe care nu l-am experimentat pana atunci: era o combinatie de greata, caldura si ameteala. Incepusem chiar sa vad in ceata. Imi tot trageam masca de pe fata, simteam ca ma sufoc.

Doamna tot vorbea, eu m-am ridicat incercand sa finalizez, pentru ca efectiv simteam ca lesin. Am iesit fara sa achit, si am stat afara, la aer, pe o treapta de la intrarea in clinica. Dupa ce mi-am mai revenit putin, am intrat sa platesc, si am plecat spre casa.
Eu nu mananc dimineata, deci eram nemancata de cateva ore bune, si pana sa intru in cabinet ma gandeam la ce foame imi este, si ca abia astept sa termin consultatia, sa merg acasa si sa pap. Ei bine, acum imi trecuse orice urma de foame. Parca eram intr-o cu totul alta lume, Nu doream decat sa ajung acasa si sa ma rog.

In dupa-amiaza acelei zile am desfacut un borcanel de ton in ulei, si la fiecare 3 – 4 ore, tineam cont sa iau cate doua furculie din el. Asta pentru ca pofta de mancare nu mi-a mai revenit, si imi era teama ca efectiv “uit” sa mananc, si voi ajunge sa cad pur si simplu din picioare. Asa am tinut-o cateva zile, timp in care nu am putut vorbi cu nimeni despre ceea ce mi se intampla. Nu pot sa va descriu gandurile pe care le aveam. Cat am citit, cate clipuri am vizionat, sau cum am dormit. Tot ce stiu este ca-mi era constant frica si extraordinar de frig.

A doua zi dimineata am mers sa-mi fac analizele la sange, insa procesarea probelor pentru acel test Roma dureaza, astfel ca a trebuit sa astept o saptamana pentru rezultat. A fost bun. Dar nu complet.

Dupa acea saptamana pe care nu stiu cum am trait-o, a trebuit sa astept inca vreo 5 zile pana la noua consultatie ginecologica (era necesar sa ma aflu intr-o zi anume din perioada ciclului menstrual).

Si aceasta a fost buna. Nu mai aveam nimic. Practic a fost un chist care s-a resorbit complet, in timp ce eu faceam investigatii peste investigatii si ma gandeam la ce este mai rau. Cei care ma urmariti, stiti ca in luna august 2021 eram singura, Florin fiind plecat pentru sase luni in misiune in afara tarii. Astfel ca toata experienta a fost cu atat mai grea pentru mine.

Insa motivul pentru care scriu acest articol este sa impartasesc mai degraba invatamintele castigate in urma acestei experiente.

In primul rand, ideea ca esti atat de aproape de suferinta, de moarte, te face sa pretuiesti totul in jur. De la persoanele care-ti sunt rude, pe care le stii si le iubesti, pana la oamenii care trec pe langa tine, pe strada. Ale caror povesti nu le cunosti, si tocmai din acest motiv ii tratezi cu mai mult respect si grija. Nu stii de ce sufera, nu stii ce dureri ascund, nu stii pe cine drag au pierdut, sau sunt pe cale sa o faca.

De asemenea, desi de mica sunt credincioasa, nu am niciun dubiu in privinta bunului Dumnezeu, ii simt mereu prezenta si ma rog zilnic, trecusera ani buni de cand nu mai mersesem la biserica regulat, duminica. De cand cu jobul meu solicitant, de vreo 12 ani, am preferat ca duminica sa fie singura zi in care-mi permit sa raman in pat pana mai tarziu. Am inteles insa ca, sa vizitez casa Domnului saptamanal este mult mai important decat sa lenevesc doua ore in plus in pat.

Dar, poate, cel mai important lucru pe care l-am invatat, este puterea unui cuvant, a unei vorbe bune, a unui sprijin, indiferent de natura sa, pentru o persoana care dintr-un motiv sau altul, are nevoie. Daca aveti o ruda, un vecin, un coleg, care stiti ca trece prin momente grele, sunati-l! Faceti-i o vizita. Cumparati un buchet de flori colorate si umpleti-i macar o ora din viata, in culori vii si vorbe frumoase!

Multa sanatate!  

You Might Also Like